Uniunea Europeană este principalul producător, consumator și exportator de ulei de măsline.
UE produce aproximativ 67 % din cantitatea totală la nivel mondial. Aproximativ 4 milioane de hectare, în principal în țările mediteraneene ale UE, sunt dedicate culturii măslinilor (tradițională, intensivă și foarte intensivă).
Italia și Spania sunt cei mai mari consumatori de ulei de măsline din UE, fiecare cu un consum anual de aproximativ 500 000 de tone, în timp ce Grecia are cel mai mare consum din UE pe cap de locuitor (aproximativ 12 kg pe an). În total, UE reprezintă aproximativ 53 % din consumul mondial.
Pe plan comercial, UE reprezintă aproximativ 65 % din exporturile mondiale de ulei de măsline. Principalele destinații pentru uleiul de măsline produs în UE sunt Statele Unite ale Americii, Brazilia și Japonia.
În cadrul UE, se realizează o monitorizare cuprinzătoare a pieței uleiului de măsline pentru a furniza diverse informații aferente, printre care prețurile, bilanțurile, cifrele comerciale și de producție, precum și date cu privire la cota de import pentru uleiul de măsline tunisian.
În baza cadrului juridic, țările UE trebuie să efectueze anual un număr minim de controale, proporțional cu volumul de ulei de măsline comercializat pe teritoriul lor, pentru a asigura respectarea standardelor de comercializare pentru uleiurile de măsline și uleiurile din turtă de măsline. Aceste controale urmăresc să verifice dacă etichetarea și ambalarea respectă cerințele legale, iar categoria de ulei este conformă cu cea declarată.
UE este membră a Consiliului oleicol internațional (IOC), o organizație internațională interguvernamentală activă în domeniul uleiului de măsline și al măslinelor de masă. A fost înființată la Madrid (Spania) în 1959.
Printre membrii săi actuali se numără principalii producători și exportatori internaționali de ulei de măsline și de măsline de masă. Membrii IOC reprezintă 94 % din producția mondială de măsline, din care UE reprezintă aproape 72 %.